Unul dintre cei mai mari strategi şi diplomaţi americani,
George F. Kennan a trecut în nefiinţă, pe 17 martie, la vârsta de 101 de ani.
Numărându-se printre fondatorii politicii de „îndiguire" a Uniunii Sovietice şi
ai proiectelor de reconstrucţie a Europei şi Japoniei, s-a distins prin
sobrietatea ideilor, prin spiritul său combativ şi stilul remarcabil. Lucrările
sale i-au adus, de altfel, două premii Pulitzer.
Născut în 1904, dintr-o familie cu ascendenţă scoţiană şi
irlandeză, G. F. Kennan a absolvit Universitatea Princeton în 1925 şi a intrat
în corpul diplomatic, unde s-a specializat, în scurt timp, în probleme ruseşti.

George F. Kennan
(c) 2007 Wikipedia
În februarie 1946, s-a remarcat prin celebra „telegramă lungă",
de 8 000 de cuvinte, în care analiza direcţiile de acţiune ale sovieticilor.
Numit în fruntea nou createi unităţi de planificare a Departamentului de Stat
al SUA, G. F. Kennan a fost unul dintre
principalii creatori ai strategiei americane pe termen lung de politică
externă, centrată pe „îndiguirea" Moscovei. Ideile sale au fost făcute publice
în aşa-numitul „articol X" („The Sources of Soviet Conduct"), apărut în revista
„Foreign Affairs", în 1947.
După ce a deţinut pentru scurt timp postul de ambasador la
Moscova, George Kennan a părăsit diplomaţia pentru Institutul de Studii
Avansate al Universităţii Princeton, întorcându-se pentru câţiva ani, în
calitate de şef al misiunii americane de la Belgrad. Autor a numeroase cărţi şi
articole, el a participat la toate marile dezbateri americane, prezentând
adeseori argumente incomode, ca, de pildă, în cazul războiului din Vietnam,
sau al campaniei din Irak.
Fundamentul concepţiei sale despre relaţiile cu Moscova
rezidă într-o subtilă interpretare a ideologiei marxiste şi o profundă cunoaştere
a istoriei Rusiei. În viziunea sa, URSS reprezenta o ameninţare ideologică şi
politică şi mai puţin una militară. Expansionismul sovietic era determinat de
un sentiment al insecurităţii cu origini în slăbiciunile interne ale regimului
comunist, în doctrina sa, dar şi în tradiţia rusă. Politica calculată, vicleană
şi perseverentă a Uniunii Sovietice cerea o replică pe măsură din partea
Statelor Unite, concretizată într-o strategie pe termen lung de aplicare a
„contraforţei" în spaţiile unde Moscova încerca să-şi extindă controlul. Mizând
mult pe cartea naţionalismului, diplomatul a anticipat că răspândirea
comunismului va determina fricţiuni în „lagărul socialist", a cărui natură
„policentrică" trebuia folosită pentru diminuarea ameninţării sovietice. El şi-a
pus speranţe într-o eventuală stabilizare a evoluţiilor politice moscovite şi a
unei posibile reforme interne a URSS, care să conducă la sfârşitul competiţiei
Est-Vest. Cele mai de succes materializări ale ideilor sale au fost Planul
Marshall, NATO, în ciuda unor rezerve, şi alianţa cu Japonia. Totodată, a
contribuit şi la dezvoltarea capacităţilor americane de „război politic" şi la
înfiinţarea directoratului responsabil de acţiuni clandestine al CIA. (MZ)