Unul dintre conflictele care agravează situaţia
geopolitică din regiunea Mării Negre este şi conflictul georgiano-osetin. Osetinii (aprox. 600 mii)
sunt un popor de origine persană, descendenţi direcţi din sciţi, sarmaţi şi
alani. Actualmente sunt divizaţi în două structuri statale: Republica Alania -
Osetia de Nord, cu capitala oraţul Vladikavkaz, în componenţa Federaţiei Ruse şi
Republica Alania - Osetia de Sud, cu capitala în oraţul Tskhinval, din componenţa
Georgiei. Osetinii, ca şi predecesorii săi, alanii, sarmaţii şi sciţii, au
populat întinsele teritorii nordpontice, ale Caucazului de Nord şi
Transcaucaziei din sec. IX-VIII î.Hr., întrând în contact direct şi cu
geto-dacii. Fiind creştinaţi de către Sfântul Andrei, au dat lumii 12 sfinţi
veneraţi de biserica armeană. Au convieţuit paşnic cu georgienii, contribuind
la dezvoltarea culturală şi mai ales militară a principatelor georgiene, între
reprezentanţii celor două etnii întemeiându-se şi cele mai multe cupluri mixte.
Militari înnăscuţi, unicul
popor creştin băştinaş din nordul Caucazului, osetinii au devenit forţa de
sprijin a ţarismului în cucerirea acestei regiuni. Profitând de unele concesii şi
favoruri din partea guvernanţilor din Sankt Petersburg, au dobândit un statut
privilegiat în regiune, situaţie pe care o păstrează şi astăzi, detaşându-se
între popoarele fostelor imperii ţarist şi cel sovietic prin numărul de
generali şi eroi ai Uniunii Sovietice pe cap de locuitor. Printre figurile
marcante putem aminti pe David Soslan - conducătorul Georgiei după moartea ţariţei
Tamara, Iosif Djugaşvili (Stalin), generalul Isa Pliev – comandant-şef trupelor
sovietice din Cuba în timpul crizei rachetelor, Gh. Gherghiev - dirijor de o
renume mondial.
Tensiunea în relaţiile
interetnice a început se crească odată cu instalarea la putere în Georgia, pe
atunci încă republica socialistă din componenţa URSS, a cunoscutului disident
Zviad Gamsahurdia. El a luat un curs hotărât spre independenţă totală faţă de
Moscova, lansând totodată lozinca "Georgia pentru georgieni", abolind pe 9
decembrie 1990 autonomiile negeorgiene existente până atunci (Abhazia şi Osetia
de Sud). Acest curs radical a stârnit reacţii violente din partea populaţiei
locale autohtone din aceste ţinuturi, care se bucurau până atunci de largă
autonomie administrativă, economică şi culturală. Toate aceste evenimente au
dus la izbucnirea în anul 1991 a unui conflict armat cu toate atrocităţile
specifice. Trupele georgiene au ocupat iniţial oraşul Tskhinval, dar, în urma
declanşării unui război de gherilă, ele au fost nevoite să se retragă către
vechile hotare administrative ale Osetiei de Sud. În timpul acestui conflict
s-a cristalizat coaliţia politică între autoproclamatele Republici Abhazia,
Osetia de Sud şi Transnistria. Voluntari, miliţii locale din Caucazul de Nord,
cazaci şi transnistreni au participat în cel mai activ mod la acest conflict,
ca mai târziu să apară în Transnistria, luând parte la desfăşurarea acţiunilor
militare din stânga Nistrului de partea regimului smirnovist.
În urma intervenţiei
masive a Kremlinului, conflictul a fost aplanat, trecând de la faza sa militară
la cea politică. Federaţia Rusă este
interesată în menţinerea influenţei sale din regiune, miza principală fiind
trecătoarea Roch, calea cea mai scurtă care leagă Rusia cu Transcaucazia şi
care se află pe teritoriul Osetiei de Sud. Este de menţionat şi faptul că
distanţa dintre oraţul Tskhinval şi capitala Georgiei, Tbilisi, este numai în
jur de 120 km, distanţă uşor accesibilă pentru o armată de talia armatei ruse.
După introducerea în regiune a trupelor de menţinere a păcii din partea Federaţiei
Ruse, Georgiei şi Osetiei de Sud, fiecare din părţi fiind reprezentată de câte
un batalion, situaţia s-a mai calmat, fiind departe totuşi de o rezolvare
finală.
Analiza politico-militară
ai situaţiei create ne arată că rezolvarea conflictului prin folosirea forţei
este imposibilă. Armata Georgiei, în număr de aproximativ 25 000 oameni, incluzând
şi în jur de 80 de tancuri şi 200 maşini blindate, este actualmente într-o
stare de reorganizare, având o experienţă slabă de luptă, fapt cosemnat şi de
evenimentele din defileul Pankisi, când trupele regulate georgiene nu au putut
instaura ordinea constituţională în acest defileu. În acelaşi timp, formaţiuni
militare osetine, dotate cu toate tipurile de arme, inclusiv tancuri, având o
bogată experienţă de luptă, pot se reziste unor atacuri din partea opusă. Cu
atât mai mult că, la începutul anului 2006, Abhazia şi Osetia de Sud au semnat
un tratat de prietenie şi ajutor reciproc în cazul unui atac armat din partea
Georgiei, care prevede coordonarea acţiunilor sale militare, Georgia neputând
să-şi permită luxul desfăşurării acţiunilor militare simultane pe două direcţii
diferite.
Unica soluţie pentru
Tbilisi este internaţionalizarea problemei şi rezolvarea ei pe cale paşnică la
masa tratativelor. Rolul Moscovei va fi, în acest caz, deosebit de important,
datorită şi puternicului lobby exercitat de diaspora osetină, în frunte cu T.
Baloev, cumătrul preşedintelui V. Putin.
nr.1/2006 
