A doua
întâlnire din cadrul „Colocviilor POLEMOS" a avut ca temă „Competiţia pentru
resurse energetice şi securitatea la începutul mileniului al III-lea". Ea s-a
desfăşurat în ambianţa ospitalieră a sălii „Ştefan cel Mare" din Cercul Militar
Naţional şi a beneficiat de sprijinul material al Fundaţiei Umanitare
„Alexandrion".
Conferinţele introductive au fost susţinute de Constantin
Hlihor, de la Academia de Înalte Studii Militare, şi de George Necula, de la Petrom
Service.
O temă cu implicaţii multiple cum
este aceea a petrolului în lumea contemporană, nu putea decât să genereze
intervenţii substanţiale din partea celor care au fost prezenţi la această ediţie,
istorici, economişti, jurnalişti, politologi, cercetători, universitari. Cele
două comunicări prezentate au creionat o perspectivă generoasă care a permis,
apoi, dezbaterea din unghiuri diverse, determinate de multilateralitatea
problemelor legate de una dintre cele mai importante resurse energetice ale
Terrei la ora actuală.
S-a observat că în ciuda promisiunilor referitoare la
surse alternative de energie petrolul
este încă departe de a-şi fi epuizat importanţa, deşi numai în urmă cu douăzeci
şi cinci de ani părea că era lui este pe sfârşite. Mai mult decât atât,
rezervele estimate pe care omenirea poate conta în momentul de faţă par să
indice o dominaţie a aurului negru cel puţin pentru următorii cincizeci de ani.
Petrolul rămâne pilonul industriei automobilului, aviaţiei,
al industriei chimice etc., pe de-o parte, datorită costurilor sale încă scăzute,
care avantajează marile companii extractoare şi prelucrătoare, pe de alta,
pentru că în momentul de faţă există linii de producţie, tehnologii, milioane
de angajaţi în diferite ramuri industriale din toată lumea care depind în mod
esenţial, nemijlocit, de exploatarea petrolului şi de posibilităţile pe care el
le oferă în urma prelucrării.
Chiar dacă oficial cei interesaţi sunt foarte puţin dispuşi
să recunoască acest lucru, petrolul are încă rolul de a dicta relaţiile dintre
state, dintre companii mari şi mici, dintre grupurile financiare şi guverne. În
ultimele decenii se poate remarca faptul că la fiecare aşa-numită „criză a
petrolului" toate aceste relaţii se redefinesc, se modifică dispunerea polilor
de putere, se retrasează axe ale politicii, se declanşează sau se sting
conflicte. Miza petrolului poate încă pune în mişcare interese care reclamă
recurgerea la forţă din partea unor state, iar previziunea făcută în urmă cu
două decenii şi jumătate de către unul dintre celebrele rapoarte ale Clubului
de la Roma, şi anume că este de aşteptat ca niciodată petrolul să nu mai
determine intervenţii armate a rămas o frumoasă utopie.
Accesul la resursele petrolifere, precum şi dimensiunile
capacităţilor extractive, de transport şi de valorificare pot juca încă destulă
vreme de aici înainte un rol important în ecuaţiile geopoliticii, petrolul
fiind, alături de alţi factori, unul cu rol important în dinamica stărilor de
echilibru şi dezechilibru din viaţa politică şi economică internaţională.
Întâmplător sau nu, unele dintre zonele cele mai instabile de pe glob sunt şi
zone recunoscute pentru resursele lor petrolifere: Venezuela, Orientul
Mijlociu, zona Mării Caspice, anumite teritorii din continentul african… Este
dificil de anticipat însă că dacă importanţa lor petroliferă s-ar diminua ori
ar dispărea cu desăvârşire, în respectivele ţări sau între respectivele populaţii
s-ar instala calmul. Disensiunile actuale pot avea cauze mai profunde – sărăcia
endemică, de exemplu; în afară de emirate şi poate de Rusia, celelalte ţări
neizbutind să trăiască semnificativ mai bine din exportul petrolului lor – ori
venind din istorie, cum se întâmplă în Caucaz şi zona Mării Caspice.
Care este importanţa României pe acest eşichier politic şi
strategic, date fiind resursele sale de petrol încă exploatabile, capacităţile
sale de prelucrare şi, nu în ultimul rând, poziţia sa pe traseul virtual al
unui oleoduct care va alimenta Occidentul cu ţiţei din Marea Caspică? Nu este
un răspuns uşor de dat, s-a subliniat în mai multe dintre intervenţiile din
cadrul dezbaterilor, pentru că deşi ţara noastră pare un cert factor de
stabilitate în Peninsula Balcanică nu sunt limpezi încă opţiunile pentru o cale
sau alta pe care să o parcurgă acest oleoduct, nu se pot face previziuni cu
privire la interesele politice ale unor puteri vest-europene şi mai ales nu
este încă lămurit ce rol vor juca în viitor societăţile transnaţionale şi dacă
ele vor prevala asupra intereselor statale, ştiut fiind că istoria ultimilor o
sută de ani a fost marcată când de o preeminenţă a puterii transnaţionalelor
când de o sporire a atributelor statale, mergându-se uneori până la limitarea
producţiei sau chiar la naţionalizarea instalaţiilor de extracţie şi a
conductelor de transport din partea unor ţări.
Pe o asemenea tablă de şah expusă unor mutări surprinzătoare,
România ar trebui să îşi evalueze cu multă atenţie şansele, să îşi cunoască şi
să îşi întrebuinţeze atuurile în aşa fel încât să îşi poată îndeplini
angajamentele europene precum şi pe cele din cadrul Pactului Nord-Atlantic dar,
în acelaşi timp, să îşi asigure o stabilitate şi o prosperitate tocmai din
fructificarea resurselor sale.
Nu în ultimul rând se ridică întrebări de genul celor
care privesc modalităţile de garantare a siguranţei acestei rute de trecere a
petrolului către Occident, participarea la întreţinerea acesteia, posibilităţile
de cooperare militară în domeniu, măsurile antiteroriste şi aşa mai departe.
Dar toate acestea sunt întrebări pe care numai viitorul
le va clarifica. Important este ca specialiştii, factorii de decizie politică
să analizeze cu luciditate, în deplină cunoştinţă de cauză, evantaiul de
posibilităţi care se află în faţa noastră şi de a adopta cele mai bune
strategii.
nr.1/2006 
