Restituiri

 
Reabilitarea unor personalităţi ale istoriei naţionale, rescrierea biografiei lor, radiografierea epocii şi, mai ales, a faptelor săvârşite de ei, precum şi consemnarea acestor întâmplări în documente, jurnale, memorii şi iconografie, contribuie, esenţial, la o mai atentă evaluare a ceea ce am reprezentat şi, încă, mai reprezentăm în această parte a Europei.

Un caz exemplar, din toate unghiurile de vedere, îl constituie Mareşalul Alexandru Averescu (n. 1859 – m. 1938), personalitate distinctă şi complexă a vieţii militare, politice şi culturale, care, mai bine de cinci decenii, a dominat scena socio-politică a României prin gesturile şi faptele sale, ce au fost înregistrate, corect, iar, multă vreme, neglijate sau, chiar, denaturate de o anume istoriografie.

S-a ivit, în fine, momentul¹ când opera şi biografia lui Alexandru Averescu se cercetează şi se studiază cu interes, dragoste şi pasiune şi, mai ales, se reaşează în toposul ce i l-a rezervat istoria, pe care a gândit-o şi a şi înfăptuit-o, cu tenacitate, cu perseverenţă şi cu o abilitate specifică marilor strategi.

Graţie multiplelor funcţii şi demnităţi pe care le-a ocupat, în răstimp de o jumătate de secol, a intrat în contact, direct sau epistolier, cu o sumă importantă de scriitori, istorici, cărturari şi jurnalişti, de la care a preluat, permanent, pulsul şi temperatura epocii ce o edifica cu atâta siguranţă şi responsabilitate.

Revelatoare sunt dialogurile sale epistolare cu Nicolae Iorga, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Ion Al. Brătescu-Voineşti, Ion Bianu, Liviu Rebreanu, Corneliu Moldoveanu şi cu mulţi alţii.

Un interes special suscită şi misivele lui Henric St. Streitman (n. 1873 – m. 1949)², scriitor, publicist şi memorialist notabil, care a colaborat şi la ziarul Îndreptarea³, oficiosul Partidului Poporului⁴, înfiinţat şi condus de Alexandru Averescu.

Bucureşti, 1 ianuarie 1927

Domnul General,

Îmi este o adâncă trebuinţă a sufletului să unesc urările mele de sănătate, viguroasă putere de înfăptuire şi izbânditoare forţă de conducere cu urările însufleţite şi însufleţitoare ale tuturor acelora care vă privesc cu încredere, vă ascultă cu respect şi vă urmează cu avânt.

Providenţa v-a ales pentru marea chemare istorică de-a veghea cu limpezimea d[umnea]v[oastră] de vedere şi de judecată şi de-a chezăşui cu imperturbabilul şi incoruptibilul d[umnea]v[oastră] simţ al realului şi utilului, pentru ca procesul de adâncă prefacere în care se află prins pe toate tărâmurile statul român să se săvârşească cât mai organic cu putinţă, îndrumându-se întru toate pe căile luminoase şi ducătoare spre bun liman ale rânduielii.

A d[umnea]v[oastră], domnule General, este sarcina de a face ca criza de creştere, dezvoltare şi afirmare pe care o străbatem, cu atât de schimbătoare stări sufleteşti, să aibă ca neapărată concluzie trecerea definitivă a României, în însăşi ordinea faptelor, aşezămintelor, ideilor, sentimentelor şi atitudinilor, de la felul de a fi firesc unei ţări mici la statistica şi dinamica unei ţări mari.

Nu sunteţi numai diriguitorul sigur, dibace şi hotărât al unui partid mare şi viu. Sunteţi şi îndreptariul însăşi conştiinţei naţionale, călăuza reflectată a forţelor constitutive şi făuritoare de stat. Şi nu pentru că sunteţi azi la cârma ţării, dar pentru că în persoana d[umnea]v[oastră], prin superioara-i linişte, prin admirabila-i luciditate şi prin darul ei atât de rar de-a uni armonic şi înviorător vorba cu fapta, libertatea cu autoritatea, aţi polarizat într-o vie sinteză cele două primordiale preocupări ale epocii de faţă: propăşirea şi ordinea.

Sunteţi iubit, sunteţi ascultat, sunteţi urmat. Cu seninătatea, înţelepciunea, loialitatea şi înalta d[umnea]v[oastră] seriozitate ce pururea îşi este egală, d[umnea]v[oastră], domnul General, inspiraţi siguranţă, întăriţi voinţa, limpeziţi orizontul, lărgiţi perspectivele şi înălţaţi sufletele. Prin pilda vieţii şi activităţii d[umnea]v[oastră], până şi pe potrivnici şi pe vrăjmaşi [î]i împingeţi spre o mai atentă şi politică cumpănire a intereselor de stat şi-i siliţi să mediteze cu o mai justă şi caldă înţelegere asupra realităţilor naţionale.

Pe umerii d[umnea]v[oastră] drepţi şi oţeliţi se reazămă azi toate nădejdile raţionale, toate posibilităţile adevărate, toate energiile oneste, toate voinţele luminate, toate strădaniile bune şi cuviincioase din ţara asta, ale cărei greutăţi, nevoi şi râvne nimeni nu le domină cu atâta claritate şi putere de acţiune ca Generalul Averescu.

Vă trebuie numai sănătate şi vigoare, pe care ne rugăm Domnului ca, spre binele şi slova ţării, să vi le mai hărăzească pentru mulţi, mulţi ani cu aceeaşi dărnicie ca până acum, iar aceia care vă privesc şi vă urmează cu iubitoare şi neţărmurită încredere vă vor însoţi şi de aci înainte cu devotamentul lor dătător de fecundă linişte sufletească şi de creatoare forţă de realizare.

Să trăiţi, Domnule General!

Aceasta este urarea adânc şi respectuos-devotatului
d[umnea]v[oastră]

H. St. Streitman

*

Bucureşti, 26 aprilie 1928

Calea Plevnei, nr. 72

Domnule General,

Fac rău că încerc să vă răpesc timpul atât de preţios pe care în întregime îl consacraţi ţării şi partidului. Timpul excelenţei voastre trebuie să ne fie şi mai scump, tuturor acelora, care vă urmăm, acum, de când, la semnalul şi cuvântul şefului iubit şi ascultat, întreg Partidul Poporului s-a ridicat în toată mândria şi vigoarea lui spre mulţumirea celor cu dreaptă judecată.

Câteva zile am şi ezitat de-a vă solicita onoarea de-a fi primit.

Socotesc totuşi că unele lucruri văzute, auzite şi meditate de mine în cele trei luni cât am lipsit din ţară ar putea, sub o formă oarecare, să vă intereseze, şi de aceea îmi îngădui să vă rog a-mi acorda cinstea unei cât de scurte întreţineri⁵.

Cu respectuoase şi cald-devotate salutări,

H. St. Streitman

Epistolele acestea, deloc convenţionale, exprimă ataşamentul şi preţuirea totală pe care le manifesta o generaţie întreagă, generaţia primului război mondial, faţă de omul integru, de militarul desăvârşit şi politicianul echilibrat, dispus să reformeze viaţa economică, politică şi culturală a României întregite în hotarele ei dintotdeauna.

Mareşalul Alexandru Averescu, pe atunci doar general, întruchipa, alături de Nicolae Iorga, un simbol autoritar şi credibil la care cei mai mulţi apelau şi, totodată, raportau modul în care dezideratele lor deveneau realităţi incontestabile.

Efigia acestui „domn de oaste", cum atât de sugestiv l-a evocat Nicolae Iorga, necesită, încă, evaluări şi reevaluări spre a constata drama celui care credea, cu sinceritate, că politicienii pot să devină, sub privirile lui reci şi neechivoce, oameni cinstiţi, corecţi şi disciplinaţi, care să asculte de glasul celor mulţi, precum şi de glasul pământului.

S-a înşelat şi s-a retras în singurătatea lui, de unde a meditat la destinul acestui popor, pe cât de bun şi inteligent, pe atât de frustrat şi marginalizat chiar de cei cărora le dăduse girul său.

Nicolae Scurtu

Note

* Originalele celor două scrisori, necunoscute până acum, precum şi fotografiile ce se reproduc aici se află în biblioteca mea din Bucureşti.

1. Menţionez, doar, reeditarea cărţii ~ Mareşalul Alexandru Averescu ~ Notiţe zilnice din război. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Eftimie Ardeleanu şi Adrian Pandea. Bucureşti, Editura Militară, 1992, precum şi monografia lui Petre Otu ~ Mareşalul Alexandru Averescu. Militarul, omul politic, legenda. Bucureşti, Editura Militară, 2005, 440 pagini + 11 facsimile. O carte ireproşabilă, demnă să-şi ocupe locul în toate bibliotecile academice şi ştiinţifice din România şi din unele ţări ale Europei.

2. Henric St. Streitman (1873-1949), prozator, publicist, traducător şi memorialist, din cei credibili. A publicat ~ Oamenii zilei. (Instantanee) [1912], Jaurčs (1915), Revizuiri (1922), Între da şi nu (1928) şi Mi se pare că... (1934). De asemenea, a tradus şi tipărit, singur sau în colaborare cu soţia sa, Rachela Vermont, cărţi de A. Bebel, Max Nordau, şi Henri Murger.

3. Îndreptarea (14 aprilie 1918 – 6 octombrie 1938), organ central de presă al Partidului Poporului. A avut şi un supliment, Îndreptarea literară (8–15 octombrie 1918), condus de Duiliu Zamfirescu. Au apărut trei numere, care sunt azi o raritate bibliofilică.

4. Partidul Poporului (1 aprilie 1918, Iaşi – 30 martie 1938, Bucureşti). Înfiinţat şi condus de Alexandru Averescu. Programul partidului s-a orientat după triada ~ Muncă, cinste, legalitate. Printre membrii reprezentativi amintim pe Octavian Goga, Petre P. Negulescu, Grigore Trancu-Iaşi, Constantin Argetoianu şi Constantin Garoflid.

5. Henric St. Streitman a îndeplinit, câtva timp, funcţia de consilier tehnic la Serviciul de Presă al Ministerului Afacerilor Externe. În această calitate a întreprins unele călătorii în străinătate şi, la întoarcere, simţea o nevoie acută de a-l informa pe Alexandru Averescu despre cele văzute, auzite şi meditate.